Am asteptat, inca de anul trecut pe vremea asta, noaptea de sfarsit de iunie in care la institutele culturale se intampla lucruri frumoase si in care poti umbla nestingherit de la unul la altul, trecand, de exemplu, granita dintre Franta si UK nu parcurgand canalul Manecii, ci doar o parte din bulevardul Dacia.
Insa exista o intelepciune infailibila in vorba romanului socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ce am asteptat eu sa gasesc? Atmosfera din noaptea de anul trecut: atunci am intrat intr-o dulce atmosfera frantuzeasca, ascultand sansonete mai vechi si mai noi in penumbra foierului de la Institutul Francez, apoi in una electrizanta britanica, pentru ca la sfarsit sa primesc o lectie de jive de la doi dansatori unguri de dans sportiv. Asta dupa ce am vazut ramasitele unei adevarate petreceri campenesti romanesti.
Ce am vazut anul asta? Am vazut o frumoasa mini-expozitie de papusi (gen marionete) la Institutul Ceh si o expozitie de obiecte din perioada comunista la Institutul Ungar. Sigur ca faptul ca am vazut in vitrina insigne pe care le aveam si eu prinse in piept cand eram pioniera si ca m-am intrebat daca televizorul asemanator cu cel al surorii bunicii functiona tot pe baza de pumni m-a facut sa zambesc si sa pornesc increzatoare spre granita cu Franta, cu Marea Britanie, cu Italia, unde... nu am gasit ce visam. La italieni rula un film, interesant poate, nu stiu. La britanici nu parea sa se intample nimic. Curtea in care toata lumea se zbantuia anul trecut, era pustie si uda. Iar la francezi am vazut in curte produse specifice (etichetele unora erau in engleza :)), iar in foaier canta o formatie... latino, de pe undeva din America de Sud. Frumos, antrenant, n-am ce zice, dar legatura... nu o vad eu sau...?
Sunday, June 28, 2009
The one who dreamed of Healing the world
Eu n-am fost niciodata fan Michael Jackson. Imi plac multe melodii, dansul mi se parea dus undeva spre spectacolele de iluzionism, iar videoclipurile m-au tinut intotdeauna in fata televizorului.
Am trait agitatia creata in jurul concertului din 1992. Atunci nu m-am gandit sa ma duc. Pentru ca nu imi placea asa de tare. Era ceva din stilul lui care imi parea respingator. Poate stilul vestimentar... Poate vocea prea inalta pentru un barbat, in conceptia mea... Poate fragilitatea transmisa de un trup foarte subtire si de un chip frumos, dar care parea chipul unei papusi de portelan si care, ca si cel al papusii, parea ca o sa se sparga atunci cand il vor lovi duritatile. Nu m-am gandit sa ma duc si pentru ca nu aveam pe atunci detasarea de a merge la un spectacol de dragul spectacolului, chiar daca nu imi placea protagonistul, in mod deosebit.
De atunci si pana acum, n-am uitat de el. Au ajuns si la mine noile melodii si multe, mult mai multe, stiri despre ciudateniile lui. Si ajunsesem sa-l vad ca pe cineva care traia intr-o lume a lui, indepartata de a noastra, lume pe care si-o crease singur, de teama ca duritatile din lumea exterioara sa nu distruga chipul papusii de portelan. Am privit si eu cu neincredere si casatoria cu Lisa Marie Presley, si a doua casatorie, si faptul ca a devenit tata, si planificata revenire pe scena. Am incercat insa sa separ aceasta neincredere de impresiile pe care le aveam despre muzica lui.
S-a intamplat sa fiu online in timpul in care au aparut primele vesti despre moartea lui si sa simt asteptarea confirmarii. Si ce am simtit poate parea ciudat: pe de o parte, mi se parea firesc, logic, in lumina tuturor comentariilor pe care le auzisem sau vazusem, pe de alta, propozitia Michael Jackson a murit nu avea sens. Asta pentru ca mi se parea (mie si altor mili...arde poate de oameni) ca o sa fie mereu acolo.
Cum azi am stat acasa, am lasat televizorul pe VH1 si MTV, unde au difuzat incontinuu hiturile lui. Niciuna dintre melodii nu mi-a parut desueta (ok, poate doar cele de dinainte de 1980). Puteai oarecum repera anul aparitiei facand analogia cu curentele din muzica pop, dar, in acelasi timp, fiecare melodie rezona la fel ca si cele mai noi si la moda.
Toate povestile par ca demonstreaza ca nu a fost fericit niciodata. In parte, cred ca e din cauza ca (stiu, au spus-o multi) succesul a venit prea devreme. Trebuie sa fie complicat de pastrat echilibrul intre dezvoltarea artistica si dezvoltarea personala. Cine are timp sa le faca pe amandoua cum trebuie? Mi-a parut un suflet sensibil, de copil, care a avut timp doar sa invete cum sa fie pe scena. In afara scenei, a ramas acolo unde era cand a pus piciorul pe scena.
Ca a fost excentric? Sa fim seriosi, nu poti sa fii unic si sa nu fii excentric. Acuzatiile de pedofilie? Nu-mi vine sa cred. Prea multa sensibilitate. Inocenta.
Iar legat de culoarea pielii... Imi pare plauzibila varianta cu vitiligo. Altminteri, de ce si-ar fi asumat asemenea riscuri? Succes avea inca de cand era de culoare. Toata lumea stia ca era african-american. Ce rost avea sa schimbe? Sau o fi vreun motiv pe care l-a stiut el.
Mie imi par mai importante mesajele pe care a vrut sa le transmita prin unele melodii. Am revazut videoclipul in care se prabusesc elefanti (nu stiu titlul). Pot sa spun waw! La fel si We are the world. Waw! Si poate ca ar trebui sa ascultam spre sfarsit cateva versuri din alta melodie si sa ducem mai departe visul unui suflet de copil: Heal the world.
Am trait agitatia creata in jurul concertului din 1992. Atunci nu m-am gandit sa ma duc. Pentru ca nu imi placea asa de tare. Era ceva din stilul lui care imi parea respingator. Poate stilul vestimentar... Poate vocea prea inalta pentru un barbat, in conceptia mea... Poate fragilitatea transmisa de un trup foarte subtire si de un chip frumos, dar care parea chipul unei papusi de portelan si care, ca si cel al papusii, parea ca o sa se sparga atunci cand il vor lovi duritatile. Nu m-am gandit sa ma duc si pentru ca nu aveam pe atunci detasarea de a merge la un spectacol de dragul spectacolului, chiar daca nu imi placea protagonistul, in mod deosebit.
De atunci si pana acum, n-am uitat de el. Au ajuns si la mine noile melodii si multe, mult mai multe, stiri despre ciudateniile lui. Si ajunsesem sa-l vad ca pe cineva care traia intr-o lume a lui, indepartata de a noastra, lume pe care si-o crease singur, de teama ca duritatile din lumea exterioara sa nu distruga chipul papusii de portelan. Am privit si eu cu neincredere si casatoria cu Lisa Marie Presley, si a doua casatorie, si faptul ca a devenit tata, si planificata revenire pe scena. Am incercat insa sa separ aceasta neincredere de impresiile pe care le aveam despre muzica lui.
S-a intamplat sa fiu online in timpul in care au aparut primele vesti despre moartea lui si sa simt asteptarea confirmarii. Si ce am simtit poate parea ciudat: pe de o parte, mi se parea firesc, logic, in lumina tuturor comentariilor pe care le auzisem sau vazusem, pe de alta, propozitia Michael Jackson a murit nu avea sens. Asta pentru ca mi se parea (mie si altor mili...arde poate de oameni) ca o sa fie mereu acolo.
Cum azi am stat acasa, am lasat televizorul pe VH1 si MTV, unde au difuzat incontinuu hiturile lui. Niciuna dintre melodii nu mi-a parut desueta (ok, poate doar cele de dinainte de 1980). Puteai oarecum repera anul aparitiei facand analogia cu curentele din muzica pop, dar, in acelasi timp, fiecare melodie rezona la fel ca si cele mai noi si la moda.
Toate povestile par ca demonstreaza ca nu a fost fericit niciodata. In parte, cred ca e din cauza ca (stiu, au spus-o multi) succesul a venit prea devreme. Trebuie sa fie complicat de pastrat echilibrul intre dezvoltarea artistica si dezvoltarea personala. Cine are timp sa le faca pe amandoua cum trebuie? Mi-a parut un suflet sensibil, de copil, care a avut timp doar sa invete cum sa fie pe scena. In afara scenei, a ramas acolo unde era cand a pus piciorul pe scena.
Ca a fost excentric? Sa fim seriosi, nu poti sa fii unic si sa nu fii excentric. Acuzatiile de pedofilie? Nu-mi vine sa cred. Prea multa sensibilitate. Inocenta.
Iar legat de culoarea pielii... Imi pare plauzibila varianta cu vitiligo. Altminteri, de ce si-ar fi asumat asemenea riscuri? Succes avea inca de cand era de culoare. Toata lumea stia ca era african-american. Ce rost avea sa schimbe? Sau o fi vreun motiv pe care l-a stiut el.
Mie imi par mai importante mesajele pe care a vrut sa le transmita prin unele melodii. Am revazut videoclipul in care se prabusesc elefanti (nu stiu titlul). Pot sa spun waw! La fel si We are the world. Waw! Si poate ca ar trebui sa ascultam spre sfarsit cateva versuri din alta melodie si sa ducem mai departe visul unui suflet de copil: Heal the world.
Saturday, May 2, 2009
Thursday, April 30, 2009
Ce faci de 1 mai?
Imi amintesc cele mai frecvente doua raspunsuri:
1. merg la un gratar;
2. plec la mare.
La mare nu am fost, de 1 mai, niciodata. La gratar cred ca am fost de cateva ori. Alteori am lucrat. Anul asta voi sarbatori altfel: trandavind.
Si, vorba... (eu parca pe un afis am citit prima data): daca ma apuca cheful de munca, stau linistita, intr-un colt, pana imi trece. Ca doar n-o sa tina o vesnicie.
1. merg la un gratar;
2. plec la mare.
La mare nu am fost, de 1 mai, niciodata. La gratar cred ca am fost de cateva ori. Alteori am lucrat. Anul asta voi sarbatori altfel: trandavind.
Si, vorba... (eu parca pe un afis am citit prima data): daca ma apuca cheful de munca, stau linistita, intr-un colt, pana imi trece. Ca doar n-o sa tina o vesnicie.
O dimineata neobisnuita
Ce fac eu intr-o dimineata obisnuita? Imi beau cafeaua de dimineata, in timp ce imi verific mailurile (da, sunt dependenta) si ma gandesc la ziua care incepe. Uneori e ziua de nastere a vreunui cunoscut si atunci aleg o modalitate sa-l/o felicit: telefon, sms, mail, facebook, e-card...
Intr-o dimineata, era ziua lui tata. I-am trimis un vis.
Intr-o dimineata, era ziua lui tata. I-am trimis un vis.
Wednesday, April 15, 2009
Asa-i cand comenteaza spectatorii
A fost o data un grup de broscutze care vroiau sa se ia la intrecere.
Telul lor era sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.
Cursa urma sa inceapa…
Totusi…Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in varful turnului. Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!“
Incet, incet broscutele incepura se abandoneze… Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe…
Spectatorii continuau sa strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau… Doar una singura se catara consecvent mai departe… Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in varful turnului! Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in varf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atat de mare si sa ajunga in varful turnului.
Asa toti au aflat ca broscuta invingatoare era SURDA.
Telul lor era sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.
Cursa urma sa inceapa…
Totusi…Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in varful turnului. Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!“
Incet, incet broscutele incepura se abandoneze… Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe…
Spectatorii continuau sa strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau… Doar una singura se catara consecvent mai departe… Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in varful turnului! Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in varf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atat de mare si sa ajunga in varful turnului.
Asa toti au aflat ca broscuta invingatoare era SURDA.
Pozitii pentru citit
Cand eram mica, mi-a spus un vecin ca o carte se citeste cel mai bine la masa. Eu n-am incercat asta niciodata. Chiar si la birou, cand citesc ceva, schimb pozitia scaunului (il dau putin mai pe spate) si tin materialul respectiv in mana, in fata ochilor.
Acasa, nu stau la masa, in felul in care imi spunea domnul respectiv, decat cand mananc. Acum, de exemplu, stau cu tastatura pe genunchi si cu picioarele pe birou. Daca citesc o carte, fie ma rastorn intr-un fotoliu, fie ma tot mut in pat.
Ah, a propos de pat si de sfaturi. In clasa a 12-a, o profesoara ne-a recomandat sa nu stam culcati pe spate cand invatam, caci nu o sa ne mai putem concentra, gandul o sa ne zboare catre... sex. O fi citit rezultatul vreunui experiment stiintific? Hm!
Acasa, nu stau la masa, in felul in care imi spunea domnul respectiv, decat cand mananc. Acum, de exemplu, stau cu tastatura pe genunchi si cu picioarele pe birou. Daca citesc o carte, fie ma rastorn intr-un fotoliu, fie ma tot mut in pat.
Ah, a propos de pat si de sfaturi. In clasa a 12-a, o profesoara ne-a recomandat sa nu stam culcati pe spate cand invatam, caci nu o sa ne mai putem concentra, gandul o sa ne zboare catre... sex. O fi citit rezultatul vreunui experiment stiintific? Hm!
Subscribe to:
Posts (Atom)
